Logo

O poveste uimitoare ...

Un tânăr a fost în vacanță în Kenya după absolvirea colegiului.

În timp ce se plimba prin tufișuri, el a dat peste un tanar elefant cu un picior ridicat in aer.

Elefantul părea tulburat, astfel omul l-a abordat foarte atent. S-a pus pe un genunchi și a inspectat piciorul elefantului. Un spin mare era adânc înrădăcinat în partea de jos a piciorului.

Atent și blând, a scos ghimpele cu cuțitul său de vânătoare, după care a pus jos ușurel piciorul elefantului. Elefantul se întoarse și se uita fix la el. Pentru zece minute, omul a stat înghețat - temandu-se sa nu fie calcat in picioare.

În cele din urmă elefantul trâmbiță tare, se întoarse și pleaca.

Omul nu a uitat niciodată elefantul si evenimentele din acea zi.

Douăzeci de ani mai târziu, omul a mers prin grădina zoologică cu fiul său adolescent.

Pe măsură ce se apropie de tarcul elefantilor, una dintre creaturi se întoarse și se îndreptă spre marginea custii, unde stateau ei. Marele elefant s-a uitat la el și a ridicat piciorul din fața, apoi l-a pus jos. Elefantul a făcut asta de mai multe ori, tot timpul cu ochii la om. Omul nu a putut să nu se întrebe dacă este același elefant.

După un timp, elefantul scoate un zgomot cu trompa, apoi continua să se uite la el.

Omul si-a adunat curajul, a urcat peste balustradă și si-a făcut drum în incintă. A mers până la elefant și l-a privit cu uimire.

Dintr-o dată elefantul trâmbiță din nou, isi înfășoara trompa în jurul unuia dintre picioarele bărbatului, îl smuceste si il arunca in gard, ranindu-l grav.

Probabil nu era același elefant ...

Bancul a fost adăugat la favorite.
Bancul a fost scos din favorite.
Bancul a primit un vot pozitiv.
Bancul a primit un vot negativ.
Notificările sunt blocate!

Permite notificările din setările browserului pentru a le putea activa.